Лайкни мой рай

    

И снова тоска разъедает душу
Медленно превращая тело в стужу
Я не вижу снов, куда-то уходят воспоминания
Больше не пересекутся осколки нашего сознания.

Может это дым или зима на нас так влияет
Частые ссоры и боль не угасает
Трескается лед от одного дыхания
Я так устал от этого недопонимания.

Лайкни мой рай, что-бы обоим было приятно
Лайкни мой рай, я верну его тебе обратно
Лайкни мой рай, что-бы обоим было приятно
Лайкни мой рай, я верну его тебе обратно.

Моя гордость скатывается по крутому склону
Мы забыли как радоваться мелочам и простому
Твоя первая улыбка сердце не покидает
Зачем же мы друг другу мозги взрываем.

Какой смысл в частом пересекании
Эти дороги две отдельные грани
Кому нужны теперь эти ахи и стоны
Ведь зима и так охладила наши ладони.

Лайкни мой рай, что-бы обоим было приятно
Лайкни мой рай, я верну его тебе обратно
Лайкни мой рай, что-бы обоим было приятно
Лайкни мой рай, я верну его тебе обратно.

Ambii ședeau pe canapea. Părul ei lung și brunet i se lăsa pe umerii puțin dezgoliți. Ochii lor ardeau de dorință, însa nici unul nu îndraznea să facă prima miscare parcă asteptau un impuls dinafară. El a întins mîina spre fața ei și i-a dat parul dupa ureche. Această mișcare i se părea foarte provocatoarea în special cînd ea singură o făcea. A tras mîina spre sine dar s-a oprit brusc de parcă și-ar fi amintit ceva si se temea că vreo mișcare i-ar putea alunga gîndul. El s-a ridicat și a ieșit, iar ea a rămas cu privirea îndreptată în urma lui. Cu toate că ieșise obrajii ei ardeau puternic iar inima i se zbătea în convulsii dezordonate. Peste cîteva secunde el s-a întors cu geanta, a deschis buzunarul lateral și a scos o ciocolată Laica Spirits cu rom.
-Am crezut că am două, a zis aproape șoptind, si i-a întins-o.
-Vreau s-o împarțim, i-a raspuns ea pe același ton scăzut dar care arăta că acum nu se mai simțea la fel de stingherită.
-Știi ce…a adăugat el dorind să întrebe ceva dar a lăsat ca interogația să continuie pentru propria conștiință.
El a scos ciocolata și a prins-o între dinți apoi și-a apropiat buzele de cele de vizavi. Fața ei a încercat o nuantă și mai arzătoare dar ramînea la fel de puternică și pentru a demonstra aceasta și-a înclinat capul puțin pe spate. Introducîndu-i ciocolata în gură a muscat-o astfel încît o parte din licoare i s-a scurs încet pe bărbia fină iar o picătura de rom a pătat canapeaua, însă evident că niciunul din ei nu a observat. Ochii lor licăreau sălbatic, se simțeau liberi căci chiar în acel moment nu se gîndeau la nimic, ce în alte împrejurări le-ar fi reușit cu greu. Timp de cîteva secunde n-au făcut nici o mișcare, lăsînd ca ciocolata amară să se topeasca în gură. După aceea a urmat o sărutare lungă în care și-au dat frîu liber limbilor. Acestea se mișcau ca niște cîini de pază care au mirosit ceva dubios și au reușit să rupă lesa. Ea i-a strîns membrul întarit de ceva vreme iar el la rîndu-i și-a introdus mîina între coapsele ei voluptoase și simțind cu vîrful degetelor lenjeria catifelată abia umezită i-a lins romul de pe bărbie coborînd încet spre gîtul ei ca pîna la urmă sa se afunde în sînii ei proeminenți. Suspinul ei desfătat a rupt în sfîrșit tăcerea care stătea între dînșii…

Erosul grotesc

Din a ta vulvă voluptoasă
Răsar păduri de tei,
Un roi de muște negre
Își ispășește pedeapsa în ei.

Ele stau pe colinele opuse
Deslușind ecoul din neant
Ridicîndu-și rar privirea
Spre tărîmul lor vibrant.

Pentru a calma instincte
În falnica excitare
Cad ofrandele în crater
Pe a zeilor cărare.

Dar nu sunt mulțumiți strămoșii
N-au primit ei darul,
Un munte străin freacă
Relieful cu calvarul.

Gravitația se schimbă
Cu o viteză distrugătoare,
O licoare greu se scurge
Lipicioasă cu putoare.

Muște asfixiate
În a raiului grădină,
Iar suspine îndepărtate
Sufletele lor alină.

Briza visului

Pe bolta ta cerească
Eu stele aș agăța
Ce mii de ani-lumină
Tandrețe vor radia.

Pe bolta ta cerească
Aș întinde cîmpii
Parfumate cu idile
De nevinovați copii.

Pe bolta ta cerească
Codri aș planta
Cu izvoare reci și dulci
Din care căprioara bea.

Pe bolta ta cerească
Mările aș picta
Iar limpezimea lor
Corali va-nfățișa.

——————

Valuri sparte-n stînci
Stropi pe-a noastre fețe
Freamătul de frunze
Liniștea vrea să învețe.

Triluri adăpostite
În a stejarului coroană
Iar cărarea noastră
Duce spre poiană.

Pămîntul cald
Cu flori ne-ademenește
Să privim de jos
Care stea ațipește.

Stau drept

 

Stau drept, privesc în zare, ochii mi se umplu de azuriul mării și devin sticloși și semitransparenți. Fluiditatea apărută în ei tot atît de tainic si plăcut ca primele flori ale primăverii au făcut ca irisul și pupila să se piardă undeva in spatele lor. Îmi aplec capul, încet ca să deslușesc fiecare soaptă a brizei adusă din cine știe ce depărtări și nu sunt sigur dacă sensul lor a rămas neschimbat în timp ce au străbătut lumea gazelor și fotonilor distorsionate într-o singură unitate de materie răcoritoare. Sufletul meu s-a spart în milioane de bucăți cu forme elipsoidale. Cel mai neobișnuit e faptul că sunt șlefuite…se pare că am depus ceva efort, înseamnă că nu e pierdut totul… mi-am lăsat amprenta, poate mai am o șansă?… da, ele sunt, pietrele. Totul e trecător, chiar și aici unde pare că exista doar două noțiuni ale timpului: una cînd discul strălucitor se dezlipește de orizont iar a doua cînd mingea ce devine înflăcărată din cauza unor procese inexplicabile se alipește înapoi la trup. Gîndul îmi e purtat de versuri…

Pe cerul înstelat luna iși face cărare

La locul ei de zi uitat, căci n-are răbdare

…‘’caci n-are răbdare’’-adaug un mesaj la acelea ce mi-au intrat în pavilioane și sper că nu se vor pierde înainte de a ajunge la alt receptor…

Fără nume

 

Plouă.
Picături.
Asfalt rece și…gol,
Strada îmi aparține.

Tu iar te-ai așezat la geam,
O filă întoarsă
Și nu mai ești printre noi.

Autorul tău favorit,
Personajul tău preferat,
Dar mie ce-mi rămîne?

Eu trec sub fereastra ta
Nu știu a cîta oară,
Sunt ud, mi-e cald,
Te văd.

Lecția de limbă română

 

Lecția de limbă română

Moarte prematură,

Arzînd în suflet

Fiecare strop de incultură.

 

Lecția de limbă română

Sicriul-laxism

Al inadmisibilului

Analfabetism.

 

Lecția de limbă română

Proiectil violent

Ațintit spre conștiință

Cu efect făuritor și lent.

 

Lecția de limbă română

O sinteză de orientare

În vers și proză

Spre a minții excitare.

Micul dejun

 

Aș vrea să fim doar trei,

Eu, tu și singurătatea

Să nu ne deranjeze nimeni

Nici ziua, nici noaptea.

 

Să stăm întinși pe o plajă

La fel de pustie

Ca gîndul nostru plin de impasibilitate,

Fără nisip, fără soare și fără apă.

 

Ar fi ca o cădere în neant

Numai că aerul nu ne-ar răcori fața,

Trupul nostru omogen și pliant

Va fi servit dimineața.