Eu astăzi dorm, dorm liniștit
Că n-am dormit de-o veșnicie
Și-n visul meu de schițe frînt
Tîrîtă-i somnolența vie.
Eu astăzi dorm, dorm liniștit
Că n-am dormit de-o veșnicie
Cu cerul de luceferi șiruit
Reflectînd laborioasa glie.
Eu astăzi dorm, dorm liniștit
Că n-am dormit de-o veșnicie
Prind aripi și mă las purtat de vînt
Spre-o zare dulce, trandafirie.
Eu astăzi dorm, dorm liniștit
Că n-am dormit de-o veșnicie
Și visul meu cu plapuma acoperit
Se stinge-ncet și-l las să fie.
Nu-mi dau seama care e cauza, dar de fiecare dată, comparînd generațiile precedente cu cea prezentă, îmi pare că ceilalți se maturizau mult mai devreme, că aveau unele deprinderi, să le zic așa, sau norme de integrare în societate pe care noi le conștientizăm mult mai tîrziu, poate prea tîrziu, uneori.
Personajul Holden Caufield este unul din acei reprezentanți trecuți, de care vorbeam mai sus.
Îmi plac romanele în care eroii gîndesc că ar trebui să procedeze într-un mod și pîna la urmă fac totul invers, așa, pur și simplu, și nici ei nu înțeleg de ce. Astea sunt cele mai reușite, deoarece sunt naturale.
Un mic haos în materia cenușie trebuie să existe mereu, altfel cum mai înveți sau progresezi? Aranjamentul meticulos te automatizează. Devii mecanic, dar și aceste schimbări sunt uneori potrivite, altfel pierzi conexiunea cu realitatea. Să te rătăcești în propriul haos e precum ai pescui într-un bazin de înnot. Îți imaginezi că apa e tulbure și nu vezi peștele, iar jocul prinde culoare, însă pentru restul ești un ciudat și un absent.
Partea asta mi-a amintit de Supa miso a lui Ryu Murakami.
Deci, ideea era că la ora de engleză primisem lucru pe acasă să alcătuim o narațiune…, ceva cu niște cuvinte cheie a fizicii. Rezultatul meu a fost următorul. Aștept critică.
-Întoarceți celulele solare!
Aceste cuvinte se amplificau și în mintea lui Maxwell, facîndu-l să se piardă în propriul subconștient. Brusc totul s-a oprit, nimic înafară de zgomot alb. Nava trecuse pe alimentare autonomă. Rezervorul cu K-3 Fuel era la limita de jos. Pontssan făcuse bine că nu-l dăduse pe tot pentru piesele de schimb în Galaxia Antagony. Tot echipajul era recunoscător pentru această precauție, care nu s-a dovedit a fi inutilă, dar nimeni nu îndrăznea să zică ceva. Erau încordați peste măsură. Părea că se defectase regulatorul de gaze, dar, de fapt, nivelul oxigenului era normal. Maxwell se trezea încet din delir și acum era sută la sută conștient de situația reală. Nava marakasienilor a trecut pe alături, fără să-i fi observat. Se pare că aveau o altă ținta, căci altădată nu ar fi scăpat o asemenea șansă.
-Pirații,a pufnit plin de dispreț căpitanul. Să ne cărăm de aici!
La ordinul lui, toți s-au pus pe treabă, necătînd că avea doar 8 ani. Deja primise gradul Newton III , ce era o mare raritate la o asemenea vîrstă.
Cînd au ieșit din sectorul Lugra Mad 17 echipajul a răsuflat a ușurare și doar atunci și-au permis să-și șteargă frunțile. Ideea de a întoarce celulele solare a fost genială. Cioroii ăștia mereu sunt atrași de tot ce strălucește, dacă ar gasi o cale ar șterpeli si stelele. Sunt nemiloși, omoară fără tragere de inimă, chiar și dacă ar fi avut-o.
-Trăiască căpitanul! Trăiască fracțiunea Newton! Ura, ura, ura!
Maxwel s-a apropiat de Pontssan și i-a șoptit ceva la ureche, apoi ambii au ieșit din cabina pilot. Căpitanul cu ceilați trei subalterni au rămas cu ochii pe panoul de control. Efectuau o verificare meticuloasă: nivelul energetic, matricele timpului și spațiului. Misiunea nu era îndeplinită. Cînd vor debarca pe Plugon cu coletul, adică Ea, doar atunci își primeau recompensa și binemeritata odihnă.
Peste puțin timp au făcut o stațiune neplanificată lîngă Gigantica Nebuloasă Albastră. Trei secunde au fost nevoie pentru a reîncărca bateriile solare. Cu toate că nu avea cele mai performante celule solare, dar și nava era una mică de transport.
Tonul nervos al căpitanului Claime a bizîit din difuzoare și Maxwel cu Pontssan au revenit în cabina pilot.
-Prezenți! Trăiască Newton! Care e problema, căpitane?
-Am dat peste un post de control.
-Asta nu ne mai lipsea!
-Sunt Keplerieni!
Nimeni nu mai avea aer, dacă cu un pirat te mai poți înțelege , atunci cu ăștia deloc. Fracțiunea Kepler niciodată nu era tolerantă față de Newton. Avea drept biblie lucrările demult pierdute ale lui Kepler: Astronomia Nova și Harmonices Mundi.
-Repede, ascundeți-o pe Neyra în secțiunea de rezervă și…
Căpitanul nu reușise să zică tot, căci Keplerienii deja efectuaseră manevra de abordaj.
-Am belit-o, sfinte Newton! Glasul tremurător a lui Pontssan a sunat ca o sentință.
-Pregătire de contraatac, imediat!
-Ce?! a scăpat Maxwell.
Claime i-a aruncat o privire rapidă. Acum totul îi era clar și știa exact ce avea de făcut dacă va ieși viu din acest rahat. Mawxell și-a realizat propria neglijență și un nod mai uscat ca niciodată i s-a oprit în gît. Era un om mort, oricum.
ginduri vin si pleaca 